Imi plac vacantele active, iar de-a lungul timpului am avut nenumarate astfel de vacante. Am zburat cu parapanta, atat in Grecia, in Lefkada, cat si la Bunloc, judetul Brasov, am facut parasailing in Muntenegru, am facut rafting pe raurile Buzau si Crisul Repede, m-am dat pe tiroliene, am facut via ferrata in Vadu Crisului si Suncuius, am zburat cu balonul cu aer cald in Pamukkale, am facut echitatie, am stat in hamacul suspendat la 200 m inaltime si am participat la o competitie intre ambarcatiuni, numita Corporate Regatta. Si cand am crezut ca le-am facut pe toate, viata mi-a spus ca ma insel. 🙂
Am fost bucuroasa si, in acelasi timp, onorata, cand fiica mea m-a invitat la o tura pe munte. Si nu orice fel de tura, ci un traseu spre Varful Moldoveanu, cu cei de la Scoala de ghizi – Christian Adventure. Cu aceasta ocazie i-am cunoscut pe liderii si pe cursantii acestei scoli, toti niste oameni minunati, cu care mi-ar placea sa mai urc pe munte. Deoarece cursurile Scolii de ghizi se apropiau de final, cursantii aveau de sustinut un examen scris si unul practic, cei admisi urmand sa primeasca o diploma de absolvire. Acest traseu, prin Valea Sambetei, unul dintre cele mai dificile trasee spre Varful Moldoveanu a fost ales pentru examenul practic.
Ne-am cazat la Cabana Valea Sambetei, locatie de unde a si inceput traseul nostru spre Varful Moldoveanu.
Intrucat eram destul de multi, liderul, Catalin Berenghi, ne-a impartit in grupuri mai mici alcatuite din cate sase persoane. Plecarea pe traseu s-a facut sambata dimineata, fiecare grup plecand la diferenta de zece minute unul fata de altul.
De la Cabana Valea Sambetei, am urmat traseul marcat cu triunghi rosu si dupa mai bine de doua ore si o urcare destul de abrupta, am ajuns in saua Fereastra Mare a Sambetei.
Am urcat si am coborat si iar am urcat si am coborat, am facut cateva mici pauze pentru a ne odihni, hidrata, manca ceva usor si pentru a face fotografii. M-am bucurat din plin de peisaje minunate, in special de rododendroni.
Vremea a fost frumoasa, am avut parte de mult soare, dar si de cativa nori si un pic de ceata, vreme perfecta pentru a putea parcurge un traseu atat de lung.
Dupa alte sase ore am ajuns in saua Portita Vistei, apoi am urcat pe Varful Vistea Mare (2527 m). Acesta este clasat al treilea intre cele mai inalte varfuri muntoase din Romania, dupa Moldoveanu (2544 m) si Negoiu (2535 m). Toate cele trei varfuri sunt situate in Muntii Fagaras.
De la Vistea Mare nu mai aveam mult de mers pana pe Moldoveanu, dar trebuia traversata o portiune abrupta si accidentata, numita Spintecatura Vistei. Traversarea acestei portiuni a fost destul de dificila si a necesitat o atentie sporita. Ne-am tinut de lanturile fixate in stanca, am cautat prize pentru a urca si ma gandeam cu ingrijorare ca tot pe acolo va trebui sa si coboram. Am fost un pic speriata, recunosc!
Pentru ca facusem mult timp la urcare, o data ajunsi pe Varful Moldoveanu, am facut cateva fotografii, atat de grup, cat si individuale, ne-am hidratat, am mancat ceva si apoi am coborat.
Ca semn ca am trecut pe acolo, am scris in caietul pe care l-am gasit in cutia metalica de langa varf “Am ajuns aici”, am trecut data si numele meu. A fost foarte emotionant si m-am simtit profund recunoscatoare pentru aceasta reusita!
Mi-ar fi placut sa petrec mai mult timp acolo, dar aveam ceva de mers pana la cabana….
Drumul de intoarcere, desi l-am parcurs intr-un timp mai scurt, mi s-a parut destul de dificil. Poate si din cauza faptului ca eram obosita, iar genunchii mei la un moment dat au cedat. Ca sa pot cobori a trebuit sa imi pun genunchiere la ambele picioare.
Pe creasta, la un moment dat, am surprins Efectul Gloria. Acesta este un fenomen extrem de rar, care se formeaza atunci cand umbra observatorului este proiectata pe ceata. Picaturile minuscule de apa reflecta lumina soarelui inapoi catre acesta, formand o aura colorata in jurul umbrei. Efectul Gloria mai poarta numele de “Spectru montan” sau “Spectru Brocken”.
Am fost incantata ca am reusit sa fotografiez atat Efectul Gloria, cat si un minunat apus.
Nu dupa mult timp s-a lasat intunericul si a fost nevoie sa aprindem lanternele frontale. Trecusem de Fereastra Mare a Sambetei, dar mai aveam ceva de mers pana la cabana. Coborarea a fost destul de anevoioasa intrucat era intuneric si trebuia sa fim foarte atenti sa nu ne accidentam. Si am tot coborat, iar cand am vazut in departare luminile de la cabana, am fost foarte bucuroasa si recunoscatoare, in acelasi timp, ca nu mai aveam mult de mers si ca reveneam cu bine.
Pentru aceasta experienta extraordinara vreau sa multumesc Scolii de ghizi – Christian Adventure, atat liderilor, cat si cursantilor! Fara ajutorul lor nu cred ca as fi reusit sa ajung pe Acoperisul Romaniei.
Desi a fost un traseu dificil, de 16 ore, l-am dus la bun sfarsit. Mi-am depasit limitele, atat fizice, cat si mentale, in anumite situatii si m-am convins, inca o data, ca daca vrei, poti. Ca varsta e doar un numar.
Iar pentru minunatele fotografii postate le multumesc Andreei si lui Sorin!
