Frumuseti din Muntenia – judetul Buzau

Muntenia este una dintre regiunile din tara noastra mai putin explorate de catre noi. Am inceput sa caut informatii despre aceasta, cand un prieten mi-a spus ca Romania are locuri deosebit de frumoase, promovate insuficient sau deloc, situate la o distanta relativ mica de Bucuresti.

Lunile trecute am calatorit mult in Romania. Am redescoperit frumusetea unor regiuni, dintre care unele destul de departate de Bucuresti, precum: Maramures, Apuseni, Bucovina si Transilvania.

Si pentru ca Muntenia era un taram aproape necunoscut noua, ne-am propus sa il descoperim. Pentru inceput am ales judetul Buzau si imprejurimile acestuia. La o simpla cautare pe internet, am gasit zeci de obiective turistice in aceasta zona. Si … am plecat in vacanta!

Ne-am cazat la pensiunea Izvorul Bucuriei, situata pe malul lacului de acumulare Siriu, intr-o zona foarte pitoreasca, inconjurata de paduri. Am ales aceasta locatie intrucat Lacul Siriu este unul dintre cele mai frumoase atractii turistice din judetul Buzau. Ne-am bucurat atat dimineata, cat si seara de privelistea deosebita ce ne inconjura.

Primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat a fost Rezervatia Vulcanii Noroiosi, cunoscuta ca o minune naturala a tarii noastre. Aceasta este cea mai frecventata atractie turistica a judetului Buzau.

Piatra Alba de la Grunj este un monument al naturii cu statut de rezervatie geologica si este situat pe raza comunei Manzalesti.

La aproximativ 5 km de lacul Siriu se afla Cascada Casoca, cunoscuta si sub numele de Cascada Pruncea. Aceasta are un farmec aparte in orice anotimp si este considerata cea mai frumoasa cascada din judetul Buzau. Caderea de apa masoara opt metri.

La 44 km de lacul Siriu, in comuna Bozioru, satul Ulmet se afla trovantii sau “pietrele vii”. Localnicii le mai numesc si “Babele de la Ulmet”. Intrucat ne doream sa vizitam si Muzeul Chihlimbarului din comuna Colti, am ales traseul mai lung si mai dificil, nu pe cel din Magura. Traseul incepe din localitatea Patarlagele, trece prin comuna Colti si ajunge in satul Ulmet. Muzeul la momentul vizitei noastre era inchis, dar in prezent acesta a fost redeschis publicului. Ne-am continuat drumul catre Ulmet si ajunsi la “babe” am fost fascinati de frumusetea lor. Aceste locuri chiar trebuie si merita sa fie promovate!

Un alt obiectiv turistic pe care l-am vizitat a fost Tabara de sculptura de la Magura. Ne-a bucurat faptul ca in perioada sejurului nostru se implineau 50 de ani de la prima editie. Tabara reprezinta cel mai mare ansamblu national de sculptura in aer liber din tara si a fost organizata in perioada 1970-1985.

Ca si in celelalte vacante din aceasta vara, si in cea din Buzau, am avut parte de zile ploioase. Si ce putem face cand avem parte de vreme capricioasa? Stim ca nu este recomandat sa facem trasee montane, si de aceea, am ales sa vizitam Rezervatia de zimbri de la Valea Zimbrilor, din Vama Buzaului. Mentionez ca Vama Buzaului nu apartine de judetul Buzau, ci de Brasov si nu e o vama. Am ales sa o vizitam fiind relativ aproape de pensiunea unde eram cazati.

Tot la Vama Buzaului, nu departe de  Rezervatia de zimbri, se afla Cascada Urlatoare. Aceasta cascada seamana din anumite puncte de vedere cu Cascada Pisoaia din Apuseni. Izvoarele de apa ies direct din munte, se imprastie pe o suprafata de zeci de metri pe stancile de culoare rosiatica si ajung in paraul Urlatoarea. Acolo ne-am bucurat de peisaje superbe, de liniste si de mult verde.

In penultima zi a sejurului nostru am avut parte de o experienta extraordinara, cu multa adrenalina, oferita de cei de la teamadventure.ro. Despre aceasta aventura voi scrie intr-un alt articol, aici pe blog.

Dupa experienta de rafting traita cu o zi inainte, am incheiat vacanta din judetul Buzau la pescuit. Ne-am relaxat pe balta Lunca Mihailesti Buzau, unde ne-am bucurat de soare, de luna noua, de liniste si de o captura pe cinste.

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]
Scroll to Top